Michelle Hardenbrook are 70 de ani şi câştigă o avere făcând striptease pentru bărbații mai tineri pe OnlyFans. Deşi se bucură de succes, femeia se simte tristă pentru că cei dragi nu au mai vorbit cu ea, după ce au aflat ce preocupări are. Cu toate acestea, nu renunţă la „jobul” său.
Michelle Hardenbrook nu a avut o viaţă deloc uşoră. Femeia a trăit în sărăcie, cea mai mare parte a vieții sale, şi, i-a crescut singură pe cei doi copii ai săi. Aceasta are o fată şi un băiat care se confruntă cu probleme de sănătate.
Michelle locuiește în Louisiana, SUA, și a lucrat ca secretară pentru 6,50 dolari pe oră.
Situaţiile grele, prin care a trecut, au făcut-o să îşi schimbe radical viaţa. Obișnuia să țină evidența fiecărui produs pe care îl punea în cărucior, în timp ce făcea cumpărături, pentru a nu fi umilită la casa de marcat, în cazul în care nu ar fi avut suficienți bani. Apoi își căra pungile până acasă, pe o distanță de 800 de metri, deoarece nu-și permitea o mașină sau un taxi.
Astfel, în ianuarie 2020 a decis să se alăture site-ului pentru adulţi, iar în prima lună a câştigat o sumă impresionantă de 30.000 de lire sterline, după ce a postat un videoclip care a devenit viral.
În cadrul unui interviu pentru Daily Star, ea a spus: “Simt un mare sentiment de împlinire, dar partea tristă pentru mine este că nu le pot spune oamenilor pe care îi cunosc și pe care îi iubesc despre succesul meu, pentru că nu ar fi de acord. Familia mea nu a mai vorbit cu mine de ani de zile. Dacă le-aș spune despre asta, s-ar întări convingerea că ‘Michelle este doar o ciudată’.
Eu știu asta. Nu sunt multe femei care au peste 60 de ani care să facă acest gen de muncă. Sunt câteva, dar dacă vă uitați la categoriile de vârstă de pe OnlyFans veți vedea că majoritatea persoanelor au în jur de 20 de ani și mulți oameni par să aibă impresia că aceasta este singura categorie de vârstă care ar trebui să facă acest lucru.”
În continuare, Michelle a adăugat că este fericită că a găsit o ocupaţie la care este cu adevărat bună: “Sunt mândră de succesul meu. Simt că am găsit în sfârșit ceva la care sunt bună. Nu am știut niciodată ce vreau să mă fac când voi fi mare. Când ajungi la 50 de ani și încă nu știi, este foarte descurajant.”